narator (prin portretul fizic si/sau moral, prin comentarii explicite, aluzii);
personajul insusi (autocaracterizarea prin marturisiri facute altor personaje, autoanalize monologate);
alte personaje (prin marturii, descrieri, etc).

Caracterizarea indirecta se deduce din:

actiunile, atitudinile, opiniile exprimate de personaj;
mediul in care traieste: orasul, casa, interiorul, dar si familia, grupul sau societatea in care evolueaza;
limbajul folosit (de la registrul al limbii, pana la particularitatile de ordin stilistic).

Categoria timpului in naratiune presupune diferite tipuri de relatii:

cronologia priveste raportul dintre felul cum se succed evenimentele in discurs si felul cum se succed aceleasi evenimente in istorie;
durata sau viteza temporala se refera la raportul dintre durata variabila a elementelor istoriei si pseododurata relatarii lor in discurs;
frecventa priveste posibilitatea de repetare a discursului si a istoriei;
distanta temporala se stabileste intre faptele petrecute si momentul enuntarii lor.

Categorii textuale:

textul este un ansamblu de fraze aflat ein relatie si caracterizat prin continuitatea si stabilitatea sensului;
coeziunea desemneaza modalitatile specific verbale guvernand relatiile sintactice care mentin identitatea referintei;
coerenta este o trasatura a organizarii textului, de natura semantica; ea trimite la un anumit sens global al acestuia si asigura integrarea treptata a semnificatiilor in jurul unei teme.

Cererea este un text cu destinatie oficiala prin care o persoana solicita rezolvare unei probleme personale sau de grup. Continut:

formula de adresare (cu precizrea functiei celui caruia i se adreseaza solicitantul);
datele solicitantului (nume, functie, adresa);
formularea concisa si clara a obiectului solicitarii;
motivarea solicitarii (eventual, temeilul legal);
semnatura solicitantului, data, localitatea;
functia celui caruia i se adreseaza cererea.

Ciclul romanesc este formula narativa in care autorul prezinta destinele diferitelor personaje si succesiunea generatiilor pe parcursul mai multor perioade istorice.

Cititorul abstract:

este destinatarul pe care opera literara il presupune, il proiecteaza, il contine implicit;
este imaginea receptorului ideal pe care il reclama o anumita opera litrara, receptor capabil sa realizeze o lectura corespunzatoare, corecta.

Cititorul concret:

este destinatarul/receptorul unei opere literare;
este o persoana reala, cu o existenta independenta de cea a autorului;
traieste intr-o anumita epoca istorica, aceeasi sau diferita de cea a autorului concret.

Cititorul fictiv este cel caruia i se adreseaza autorul pe parcursul discursului sau narativ si se mai numeste si naratar.

Climax este figura care consta intr-o gradatie ascendenta intr-un context mai restrans (o fraza) sau mai larg (intregul unei opere) si care are functia stilistica de a mari expresivitatea contextului.

Cliseul este o formula verbala uzata, stereotipa si banalizata in forma si/sau continut, fara valoare expresiva, intrebuintata in imprejurari asemanatoare, dintr-o desprindere facila. Cliseul prezinta interes literar, atunci cand este folosit cu intentie si in exces, capatand caracter de parodie, satira, caricatura si avand functie ironica sau umoristica. Cliseul nu admite variante, are aceeasi usurinta de distributie ca si un cuvant, reprezinta o deviere fata de context. Poate fi pus in relatie de sinonimie cu sablonul, stereotipia, locul comun, automatismul verbal.

Coerenta este o trasatura esentiala a romanului realist, care-l face credibil si convingator. Se realizeaza prin diferite reguli: a repetitiei, a noncontradictiei, etc. Romanul realist refuza, la nivelul istoriei, loviturile de teatru si situatiile neprevazute, preferand intrigi simple si banale. Multe dintre descrieri, scene, tablouri se succed intr-o ordine care implica paralelism, gradatie sau antiteza. Coerenta este o trasatura a organizarii textului, de natura semantica; ea trimite la un anumit sens global al acestuia si asigura integrarea treptata a semnificatiilor in jurul unei teme.

Coeziunea desemneaza modalitaile specific verbale guvernand relatiile sintactice care mentin identitatea referintei.

Comicul este un mod de reprezentare artistica a realitatii generator de ras datorita evidentierii unui contrast: dintre frumos si urat, esenta si aparenta, valoare si non-valoare, scop si mijloace, efort si realizare, dintre intentie si rezultatul ei.

Comunicarea literara/comunicarea non-literara apartenenta unei comunicari verbale la sfera literaturii se poate stabilii in functie de mai multe criterii:

caracterul fictional (chiar si partial) al lumii reprezentate; artistul nu copiaza realitatea, ci o reprezinta in mod propriu;
o organizare speciala a comunicarii, diferita de cea a comunicarii uzuale;
o forma lingvistica deosebita, manifestata in limbajul “figurat”;
modul in care o comunicare verbala constitue o expresie a autorului ei, o exteriorizare cat mai personala, originala a emotiilor sale;
efectul, impresia provocata aupra ascultatorului/cititorului.

Comunicare orala/omunicare scisa.
Comunicare verbala este comunicare care are loc intre oameni prin intermediul codului numit limba naturala. Ease diferentiaza dupa modul de transmitere a informatiei:

comunicare verbala orala;
comunicare verbala scrisa;

Intre comunicarea orala si cea scrisa se stabilesc relatii de contrast:

forma sonora a limbii/forma grafica a limbii;
mod natural de comunicare/mod artificial de comunicare;
destinatarul este fizic prezent/destinatarul este la distanta in timp si in spatiu;
este spontana/este elaborata;
este mai libera/este mai controlata;
este momentana/este fixata in scris;

Relatiile de contrast se manifesta si la nivel gramatical si lexical:

farza de tip juxtapus/fraza cu propozitii subordonate;
structuri de repetitie, intercalari, fraze neterminate/structuri sintactice elaborate, incheiate, fara intercalari;
repetitii, clisee, cuvinte de umplutura/evitarea repetitiei prin sinonimie sau prin varierea constructiei sintactice.

Comunicare verbala si non-verbala – comunicarea verbala este comunicarea care are loc intre oameni prin intermediul codului numit limba naturala. Ea se poate produce prin doua canale: oral si/sau scris. Ea recurge la limba naturala, dar si la un sistem suplimentar de codificare.

Conflictul este factorul determinant in desfasurarea actiunii unei opere literare epice sau dramatice. El poate fi unul exterior manifestat prin:

confruntarea deschisa ori mocnita dintre personaje (sau grupuri de personaje) avand interese sau conceptii diferite;
contradictia dintre un personaj si mediul ostil afirmarii sale ca personalitate.

Conflictul poate fi interiror,constand in tensiunea care decurge din sentimentele, optiunile contradictorii ale unuia si aceluiasi personaj.
Din perspectiva momentelor subiectului, izbucnirea conflictului se suprapune cu intriga, maxima tensiune cu punctul culminant, iar solutionarea conflictului cu deznodamantul.
Conflictul in romanul realist este generat, de obiciei, de dorinta de parvenire a unui personaj, de lupta pentru putere sau pentru o pozitie sociala, de meandrele iubirii (impartasite, neimpartasite, interesate, dezinteresate), de obtinere a unei mosteniri.

Conflictul latent este o varianta de conflict prin care se desemneaza o tensiune interioara sau exterioara nemanifestata, dar importanta pentru evolutia personajelor sau a actiunii.

Conflictele secundare ale romanului realist pot avea efecte imprevizibile asupra intrigii principale. Ele sunt sustinute, de obiciei, de personaje secundare.

Constructia personajului se face prin asocierea a doua dimenisuni: una sociala, exterioara, alta psihologica, interioara.

Constructia prozei de analiza are ca aspecte caracteristice:

acronia;
dilatarea timpului real;
atentia acordata faptului banal;
reproducerea unor documente (prin colaj).

Constructia operei epice poate fi realizata la nivelul formei prin organizarea in capitole, parti, cicluri (constructia externa) sau la nivelul continutului printr-o anumita dispunere a evenimentelor, prin modul in care se stabilesc relatiile dintre ele, prin revenirea unor scene, situatii, personaje, etc. (constructia interna).

Constructia in abis este inserarea intr-o naratiune a unui text (titlu, motto, citat, mica istorisire) care o rezuma sau ii concentreaza elementele semnificative. Este asadar un procedeu de oglindire a textului in el insusi, o autoreflectare.

Cronica- tipologie:

cronica domneasca este cronica oficiala, intocmirea sub directa supraveghere a domnului care a avut initiativa ei si este expresia punctului de vedere oficial;
cronica de autor este cea pe care o intocmeste un invatat laic, un exponent al unei clase sociale care poate avea acces la instructie si are initiativa de a fixa in scris evenimentele;
cronica anonima (anonimul) este un tip de cronica al carei autor nu este cunoscut; cercetarile intreprinse asupra acestei opere, incepand cu secolul al XIX-lea, au permis diferite ipoteze privind paternitatea lor; pentru a desemna presupusul autor se foloseste formula “atribuit lui …”.

Cronologia unei opere epice presupune raportul intre succesiunea faptelor si ordinea relatarii lor. Nuvela istorica respecta, in linii mari, cronologia lineara (relatarea faptelor se face in ordinea in care s-au desfasurat). Caracterul linear nu exclude intreruperile (intoarceri in trecut, pauze descriptive, etc.).

Cronotopul denumeste relatia esentiala dintre timp si spatiu intr-o naratiune. Tremenul, transpus in teoria literara din stiintele matematice, care l-au preluat din teoria relativitatii, e folosit ca sa desemneze legatura indisolubila dintre spatiu si timp, intelegand timpul ca a patra dimensiune a spatiului. El presupune o simbioza intre elementele de ordin temporal si spatial in cadrul aceluiasi intreg, concret si definit. Prin concentrare, timpul devine concret, iar spatiul se extinde si este inclus in miscarea timpului, in miscarea subiectului, a istoriei. Elementele definitorii pentru timp isi afla astfel expresia in planul spatial, iar spatiul capata sens si dimensiune pe plan temporal. Cronotopii constitue centre de organizare in jurul carora graviteaza evenimentele din istoria romanului; aici se “innoada” si se “deznoada” firele subiectului.

Curriculum vitae (prescurtat CV) este un memoriu de activitate extins la intreaga activitate si orientat in functie de scopul intocmirii: angajare, obtinerea unei colaborari externe, a unei burse, inscrierea la un examen de masterat, doctorat, etc. Continut:

date personale complete;
studii (scolile absolvite, diplome obtinute, stagii de specializare);
performante in activitatea de instruire (olimpiade, concursuri);
limbi straine cunoscute;
activitatea profesionala (abilitati si calitati, pasiuni intelectuale si profesionale, preocupari in domeniu, obiective profesionale propuse);
recomandari si referinte din partea unor foruri competente sau a unor persoane;
data si semnatura.

Cuvinte argotice – scriitorii construiesc personaje diferite, conferindu-le un anumit limbaj pentru care aleg particularitati ale lexicului adecvate statutului social al acestuia: cuvinte argotice sau de jargon, elemente de limbaj familiar sau neologistic.

cu animale (povestiri cu protagonisti animale carora li se gasesc corespondent in ordinea umana pe baza unor trasaturi considerate specifice): “Capra cu trei iezi”, “Punguta cu doi bani”.
Culte valorificate de scriitorii clasici in opere originale, numite basme culte: Ion Creanga “Povestea lui Harap-Alb”, “Povestea porcului”, “Povestea lui Stan Patitul”, Mihai Eminescu “Fat-Frumos-din-Lacrima”, Ioan Slavici “Zana Zorilor”, “Florita-din-codru”, “Ileana cea sireata”, “Doi feti cu stea in frunte”.

Relatia dintre basmul popular si basmul cult:

• basmul cult imita relatia de comunicare de tip oral din basmul popular;
• tiparul narativ si functiile specifice basmului popular sunt preluate din basmul cult;
• adoptarea speciilor populare de catre un scriitor se face din perspectiva modului sau propriu de a concepe lumea si a stilului care il individualizeaza.

Basme fantastice (naratiuni in care este reprezentata o lume neobisnuita, de proportii fabuloase): “Povestea lui Harap-Alb”, “Povestea porcului”. Termenii fantastic si fabulos sunt folositi adeseori ca termeni sinonimi. Basmul popular este numit basm fantastic, care apartine imaginarului si sinonim cu cel de fabulos, miraculos.
Basme nuvelistice (naratiuni care asimileaza intr-un orizont fabulos sau hiperbolic aspecte de existenta cotidiana): “Soacra cu trei nurori”, “Povestea lui Stan Patitul”.
Basmul popular – personaje-caracteristici:

• sunt atat oameni cat si fiinte imaginare;
• sunt grupati in doua serii opuse: personaje negative si pozitive;
• sunt universali: feciorul de imparat sau de om sarac, fratele cel mic, zmei, imparati;
• sunt secundati de donatori, personaje care-l sprijina pe erou in actiunea sa;
• se compun dintr-o marime constanta, functia, si una variabila, atributele exterioare;
• marimea variabila nu da varietate de substanta personajelor, acestea diferentiandu-se doar prin varsta, sex, conditie, etc.

N – graniţa cu Ucraina

V – Depresiunea Coliniară a Transilvaniei , Dealurile şi Câmpia de Vest

S – Valea Prahovei

E – Podişul Moldovei , Subcarpaţii Moldovei , Subcarpaţii de Curbură

Caracteristici generale

- este cea mai extinsă zonă a carpaţilor àpeste 50%

- sunt situaţi la E de Depresiunea Coliniară a Transilvaniei

- prezintă cea mai mare lăţime 130 – 140 km în N şi 80 km în zona de Curbură

- sunt lipsiţi de masivitate datorită numeroaselor culoare de vale transversale şi longitudinale şi depresiunilor

- au altitudini maxime de 1300 m

- altitudinile medii se găsesc în:

- vf. Pietrosu Rodnei -2303 m

- vf. Ineu – 2279 m

- vf. Pietrosu Călimanilor – 2400 m

- relieful este variat:

- petrografic

- vulcanic

- fluvial

- eolian

- la peste 2000 m altitudine apare relieful glaciar

- relieful este dispus în fâşii paralele , alcătuirea petrografică , evidenţiază un adevărat paralelism al culmilor orientate pe direcţie NV – SE

- V – roci vulcanice

- Centru – roci metamorfice

- E – roci sedimentare din fliş

- deţin numeroase resurse precum:

- păduri de : conifere , amestec şi foioase

- păşuni

- minereuri : feroase şi neferoase

- mangan

- hidroenergie

- deţin un potenţial turistic deosebit

Diviziuni

1. Grupa Nordică

2. Grupa Centrală

3. Grupa Sudică

GRUPA NORDICĂ

Limite

N – graniţa cu Ucraina

V – Podişul Sucevei

S – Depresiunea Dornelor

E – Depresiunea Coliniară a Transilvaniei , Câmpia de Vest

Caracteristici generale

- mai este numită şi Carpaţii Maramureşului şi a Bucovinei

- are cea mai mare lăţime 130 – 140 km

- prezintă cele mai mari altitudini

- vf. Pietrosu Rodnei – 2303 m

- vf. Ineu – 2279 m

- este singura grupă în care se păstreză relieful glaciar iar ca urmare apar lacurile glaciare:

- Lala

- Buhăiescu

- culmile sunt orientate NV – SE cu următoarea alcătuire:

- N – m-ţii vulcanici

- Centru – m-ţii cristalino-mezozoici

- E – m-ţii joşi din fliş

- sunt bine împăduriţi

- păşuni extinse àcreşterea animalelor

GRUPA CENTRALĂ

Limite

N – Depresiunea Dornelor

V – Depresiunea Coliniară a Transilvaniei

S – Depresiunea Braşovului

E – Subcarpaţii Moldovei

Caracteristici generale

- este cea mai întinsă , anjungând în S până la Depresiunea BV şi Pasul Oituz

- altitudinile scad de la N la S

- altitudinea maximă se găşeste în m-ţii Călimani – 2100m

- lipseşte relieful glaciar şi apar tipurile de relief:

- VULCANIC în m-ţii vulcanici

reprezentat de conuri şi cratere vulcanice

- CARSTIC – în m-ţii alcătuiţi din calcar (roci sedimentare)

- apare lacul vulcanic Sf Ana

- prezintă numeroase :

- defilee

- depresiuni

- pasuri şi trecători

- se află numeroase obiective turistice

- ca resurse se remarcă :

- pădurile

- rocile de construcţii

GRUPA SUDICĂ

Limite

N – Valea Oituzului , Pasul Oituz

V – Depresiunea Coliniară a Transilvaniei

S – Valea Dâmboviţei

E – Subcarpaţii de Curbură

Caracteristici generale

- mai este numită şi Subcarpaţii Curburii

- reuneşte un lanţ de munţi alcătuiţi din:

- gresii

- conglomerate

- argile

- apare depresiunea intramontană Depresiunea Braşov si este: – intens populată si -are origine tectonică şi un relief de şes întins cultivat cu: – cereale, cartofi, sfeclă de zahăr.

- culmile sunt orientate NV – SE

- altitudinea maximă este de 1954 în m-ţii Făgăraş

- dispare relieful glaciar , vulcanic şi apare relieful eolian

- Sfinxul

- Ţigăile

- intens fragmentaţi de :

- văi

- pasuri şi trecători

- Valea Prahovei – cea mai importantă zonă turistică

Copilul râde:
“Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”
Tânărul cântă:
“Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”
Bătrânul tace:
“Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”

Poezia „Trei feţe”, de Lucian Blaga, sugerează faptul că jocul are o importanţă esenţială în evoluţia individului.
Tema acestei opere lirice este condiţia umană, privită prin trei perspective: cea a copilului, a tânărului şi a bătrânului. Autorul sintetizează viaţa omului ca pe o combinaţie a trei factori, de egală importanţă: Iubirea, Jocul şi Înţelepciunea.
Prima voce lirică este cea a copilului:
„Copilul râde:
Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”
Compararea înţelepciunii şi a iubirii cu un joc pune în evidenţă faptul că jocul aparţine şi laturii cognitive a omului, dar şi a celei afective. Prin acest mijloc de percepere a realităţii, copilul explorează universul înconjurător, îşi înţelege funcţionarea propriului corp şi îşi exteriorizează convingerile. De asemenea, el îşi însuşeşte bazele funcţionării societăţii şi anumite principii de viaţă. În joc îşi are originea şi caracterul de fiinţă socială al omului. Tot prin intermediul jocului, copiii conştientizează noţiunile de Bine şi Rău.

Stavrache este personajul principal al operei „In vreme de razboi”. El reuseste sa se individualize de celelalte datorita maiestriei lui Caragiale ce urmareste cu deosebita atentie, dar si obiectivitate, modul in care aparentul „om cu dare de mana, cu han la drum” se transforma, fiind din ce in ce mai patruns de nebunia produsa de patima banului.
Initial, Stavrache este prezentat ca intruchiparea unui hangiu înstărit, sigur de sine, sentiment incurajat de averea sa, insa ii este frica sa nu fie pradat de hoti: „Hangiul era foarte mulţumit: om cu dare de mână, cu han în drum… Câte nopţi nu dormise el o clipă măcar cum se cade, trăgaând cu urechea şi aşteptâd cu inima sărită pe musafirii de noapte!”. Apoi, el apare ca un frate bun, capabil sa-si ajute fratele in orice situatie, chiar ca acesta sa-si piarda urma, trimitandu-l sa lupte, ca voluntar, pe front.
„Bolnav” de avere, Stavrache nu-si da seama ca, o data cu mostenirea averii fratelui sau, va prelua si frica de a nu o pierde. De fapt, lacomia sa, ce nu-i permite sa vada acest lucru, este vizibila in scenele in care-si trimite fratele pe front sau refuza brutal acea fetita ce-i cerea lucruri pe datorie. El devine un personaj complex, „rotund”, dupa definitia lui E.M.Foster.
Stavrache isi primeste „rasplata” in mod progresiv: intre dezumanizare- de la obsesie la vedenie- si nebunie. Caragiale reda aceste stari în manieră naturalistă: „horcăieli”, „gemete”, „tremura Stavrache din tot trupul”, „cu chipul îngrozit”, „cu părul vâlvoi”, „cu mâinile încleştate”, „cu gura plină de spumă roşie”, trânteşte masa făcând-o ţăndări, are porniri criminale, iar când este imobilizat „scuipă”, „râde cu hohot”, „cântă popeşte”.
Desi, din punct de vedere al legii, el a intrat legal în stăpânirea averii fratelui său, Stavrache este chinuit de gândul că fratele său s-ar putea totuşi întoarce şi atunci el ar putea pierde averea câştigată atât de uşor. Stavrache este navalit de coşmaruri prin care fratele sau se intoarce si mereu poarta o lupta cu acesta pentru supravietuire. In realitate, lupta aceasta este una prin care el se lupta cu sinea sa, în care fratele îi apare în diferite ipostaze. În primul coşmar Popa Iancu îi apare ca un ocnaşi. Stavrache îl ceartă că şi-a făcut neamul de râs, dar mai are încă sentimente umane, fiindu-i milă de fratele său: Lui d-l Stavrache i s-a făcut milă; s-a repezit să-l ridice ca să-l puie pe pat: nu-l putea lăsa să moară ca un câine. În al doilea coşmar fratele îi apare în ipostaza de căpitan. De data aceasta Stavrache manifestă porniri animaniale, încercând să-l ucidă: Hangiul se repede sălbatic şi apucă de gât pe căpitan… îl strânge din ce în ce mai tare: simte cum degetele-i pătrund în muschii grumazului strivindu-i, afundând beregata, sfărând încheietura cerbicii…
In final, el este invins de propria patima, pe cand fratele sau trebuie sa se recunoasca o victima a sortii.
Personajul principal al nuvelei este surprins atît din perspectiva sugerată prin descrierea cadrului natural, deci din perspectiva povestitorului – narator, cît si din perspectiva relatiei directe cu celelalte personaje – prin dialog – si al confruntării cu sine – prin monolog.
George Calinescu nota ca “Stavrache, frate neomenos, intruneste ceva din eternul uman”.

S-a constatat că un număr mare de îmbolnăviri sunt asociate cu modificări ale concentraţiei ionilor metalici din ţesuturi sau fluide. Concentraţiile normale sunt menţinute printr-un sistem complex de control.
Rolul metalelor în organism poate fi considerat din punct de vedere al surplusului (intoxicaţii) , perturbări în sistemele de control (perturbări metabolice), insuficienţe (îmbolnăviri, uneori cu caracter genetic).
Influenţarea sistemelor de control a ionilor metalici conduce la îmbolnăviri, uneori ireversibile din necunoaşterea cauzei.
Combinaţiile complexe au un rol determinant şi în activitatea medicamentoasă. In general, medicamentele stabilesc interacţiuni la nivelul celulei.
Domeniul chimioterapiei cancerului a evoluat mul în ultimii ani, un număr mare de noi substanţe naturale sau de sinteză fiind testate în acest scop.
Substanţele medicamentoase eficace în neoplasmele umane şi experimentale au, în general proprietăţi chelatoare sau sunt uşor metabolizate cu compuşi cu astfel de proprietăţ. Multe dintre ele interacţionează cu acizii nucleici, inhibând sinteza ADN, ceea ce explică modul lor general de acţiune.
In scopul clinic, au fost utilizaţi antimetaboliţii, agenţii alchilanţi, unii produşi naturali (alcaloizi sau antibiotice) şi hormoni steroizi.
Antimetaboliţii prezintă o structură asemănătoare cu diferiţi metaboliţi normali cu care intră în competiţie. Cei mai importanţi antimetaboliţi sunt cei analogi acidului folic, bazelor purinice, bazelor pirimidinice
Agenţii alchilanţi, azotiperitele, etileniminele şi derivaţii entersulfonici sunt substanţe donoare de grupări alchil reactive , cu care blochează grupări biologic active ale proteinelor şi nucleoproteinelor esenţiale metabolismului normal al celulelor.
Hormonii estrogeni, androgeni şi steroizii corticosuprarenali sunt eficace faţă de ţesuturile a căror creştere este anormală sub control hormonal.
Substanţele anticancerigene ca agenţii de chelare manifestă de obicei o afinitate superioară faţă de unele metale cancerigene (anormale) existente în organism. Deoarece selectivitatea este redusă, ele pot inactiva şi unele enzime necesare creşterii rapide sau anormale a celulelor.
Utilizând 6 mercaptopurina ca ligand a unor ioni metalici mai ales a Pt(II) şi Pt(IV) au fost sintetizate combinaţii complexe cu acţiune citostatică. Se presupune că, în urma acţiunii lor asupra virusurilor, se eliberează ligandul biologic activ, care inhibă în continuare creşterea celulelor.
Implicarea compuşilor de coordinaţie în aceste fenomene are drept justificare faptul că diferite părţi ale virusurilor reprezintă agenţi de chelare, care pot înlocui liganzii în compuşii de coordinare. Chiar o alterare minoră de acest gen, va conduce aproape sigur la reducerea sau la eliminarea patogenităţii virale.
O alternativă este introducerea unui ion metalic în vecinătatea virusului astfel încât să poată avea loc complexarea.
O altă cale este utilizarea liganzilor care posedă o activitate antitumorală.
In ceea ce priveşte explicarea acţiunii antitumorale după formarea ligandului, ar avea loc dezactivarea ionilor metalelor cu acţiune cancerigenă sau a enzimelor necesare creşterii rapide atât a celulelor sănătoase cât şi a celor maligne.
Configuraţia spaţială a ligandului cu acţiune anticancerigenă constituie un factor important în ceea ce priveşte acţiunea sa farmacologică.

2. Combinaţii coordinative cu activitate antitumorală

Activitatea antitumorală a combinaţiilor coordinatice ale Pt(II) pare a fi limitată la cele de tipul [PtA2X2], neutru din punct de vedere electric caracteristică izomerilor cis.
Combinaţiile coordinative ale Pt(II) cu sarcină electrică sunt incative, chiar dacă liganzii sunt uşor schimbabili.
Activitatea antitumorală a complecşilor Pt(II) , de tipul [PtA2X2] depinde de natura liganzilor. Cele mai bune rezultate au fost obţinute cu Cl- şi Br-, liganzi anionici monodentaţi cu capacitate de schimb intermediară şi cu anionii oxalat, malonat, liganzi carboxilaţi bidentaţi. În ceea ce priveşte natura anionilor cu molecule de amoniac şi de diamine ciclice saturate în ceea ce priveşte pe cea a aminelor.
Prin urmare, cis-diclorodiaminoplatina (II), cis [Pt(NH3)2Cl2] cuoscută şi sub denumirea de Sarea lui Peyrone, introdusă în terapeutică de către Rosenberg şi Van Camp prezintă cea mai ridicată activitate antitumorală.
Din 1978, cis platinul ca preparat unic sau combinat cu alte citostatice (vinblastinul, bloemicina, adriamicina, ciclofosfamid) a fost folosit în tratamentul carcinoamenlor ovariene, pulmonare, ale vezicii şi zona cap-gât.
Cele mai frecvente efecte seundare ce apar în terapia cu cis-platin sunt afectarea zonei gastrointestinale (apariţia de greţuri şi stări de vomă) şi a rinichilor, datorită inhibării enzimatice prin coordinarea platinei la grupările sulfhidrice ale proteinelor. De aceea, se recomandă administrarea unor combinaţii cu sulf ca N-etilditiocarbamatul de sodiu, tiouree şi chiar diuretice ce împiedică legarea platinei la atomii de sulf ai proteinelor.
Odată descoperit un medicament cu proprietăţi terapeutice benefice pentru o anumită boală cercetătorii caută să-i îmbunătăţească mereu performanţele. Acest lucru este posibil prin sinteza şi studiul compuşilor analogi (medicamentelor de a doua generaţie).
Analogii, pot fi capabili să îmbunătăţească eficacitatea medicamentului de referinţă datorită faptului că o concentraţie mai mică de medicament poate produce acelaşi efect. Pe de altă parte, proprietăţile toxicologice ale medicamentului pot fi mult îmbunătăţite. Deci analogii pot avea efecte toxice secundare mai puţine decât produsul de bază.
In al doilea rând, medicamentele de generaţia a doua pot fi utilizaţi în tratamentul cazurilor în care s-a manifestat o rezistenţă la medicamentul original.
In funcţie de profilul toxicologic şi eficacitatea acestor medicamente de generaţia a doua se pot obţine prin studiu şi sinteză analogi ai acestor tip de medicamente. Acest din urmă analog poartă denumirea de medicament de generaţia a treia.
Au fost sintetizaţi mulţi analogi ai cis platinului, unii produc aceleaşi efecte terapeutice ca şi cis paltinul dar sunt necesare cantitaţi mult mai mici şi prezintă efecte secundare mai mici.
Trei dintre aceşti analogi sunt craboplatinul, spiroplatinul şi iproplatinul a căror structură este indicată mai jos.

Carboplatinul s-a dovedit a fi cel mai eficace dintre aceşti trei analogi şi a fost aprobat pentru a fi folosit în tratamentul cancerului ovarian.
Carboplatinul şi cis platinul formeaza un un aduct identic cu DNA-ul şi are prezintă activităţi similare împotriva tumorilor ovariene, pulmonare. Carboplatinul este mai puţin toxic pentru sistemul nervos periferic şi pentru rinichi. Toxicitatea scăzută se datorează structurii carboplatinului. Prezenţa ligandului dicarboxilat bidentat indicat mai jos, conduce la încetinirea degradării carboplatinului în derivaţi greu metabolizabili.

Intr-adevăr, timpul de înjumătăţite a carboplatinului la 37˚C în plasma sanguină este de 30 ore pe când a cisplatinului este 1,5-3,6 ore. Toxicitatea scăzută a carboplatinului şi activitatea acestuia asupra unor tumori rezistente la acţiunea cisplatinului au condus la utilizarea carboplatinului.
Alături de carboplatin şi alţi analogi de generaţia a doua, s-au sintetizat medicamente de a treia generaţie. Aceşti compuşi au structura indicată mai jos iar cea mai mare realizare a acestor compuşi faţă de cisplatin a fost că aceşti analogi pot fi administraţi oral, în comparaţie cu cis platinul care este administrat intravenos.

Aceşti complecşi sunt suficient de stabili pentru trece prin tractul digestiv. Ei traversează mucoasa gastrointestinală şi trec în circuitul sanguin. După absorbţia sanguina aceşti compuşi sunt metabolizaţi pentru a forma analogi Pt(II) tetracoordinaţi ai cisplatinului. Aceste combinaţii complexe reprezintă forma activă a medicamentului.
Au mai fost testaţi analogi complecşi hexacoordianţi ai Pt(IV) folosind şase linii celulare de cancer ovarian uman. Cercetătorii au descoperit că pe măsură ce mărimea restului R din ligand creşte, cu atât complecşii devin mai eficienţi în distrugerea celulelor canceroase.
Cercetătorii consideră că aceste medicamente de a treia generaţie sunt mult mai eficace decât cis platinul pentur că aceştia se acumulează în celulă în concentraţii mai mari decât cis-platinul.

3. Complecşi ai Pt(II)

Proprietăţile unui medicament depind de structura întregii molecule sau a unei anumite părţi capabil să se combine cu un centru receptor.
In figura de mai jos sunt ilustrate structurile unor complecşi ai platinei.

Din figura de mai sus, putem să stabilim o serie de corelaţii structură reactivitate:
-combinaţiile octaedrice ale Pt(IV) prezintă activitate citostatică mai redusă decât cele plan pătrate ale Pt(II), se presupune că speciile ce conţin Pt(IV) sunt reduse in vivo la derivaţi ai Pt(II).
-activitatea citostatică a fost pusă în evidenţă numai la combinaţiile cu configuraţie cis, izomerii trans apărând ca inactivi.
-complexul trebuie să conţină două grupări nelabile sub formă de doi liganzi monodentaţi sau un ligand bidentat
-ligandul clor se comportă ca un membru activ pe când legăturile amină-platină sunt foarte stabile şi inerte la atacul nucleofilc
-liganzii amină ca grupări nelabile trebuie să conţină o joncţiune N-H şi prin acesta , posibilitatea de a forma punţi de hidrogen
-speciile neutre nu au dat dovadă de activitate antitumorală, chiar dacă s-a respectat criteriul de labilitate. Acest fapt este adesea corelat şi cu transportul prin membranele celulare şi cu imposibilitatea de a atinge concentraţiile dorite.

4. Distribuţia celulară a cis platinului

Cis platinul este administrat intravenos sub formă de soluţie NaCl 0.9% sterilă. Odată ajuns în circulaţia sanguină, el rămâne intact datorită concentraţiei relativ crescute de ioni de Cl-(~100mM). Compusul neutru intră apoi în celulă atât prin difuzie pasivă cât şi prin distribuţie celulară. In celulă, molecula neutră de cis platin suferă un proces de hidroliză în care ligandul Cl este înlocuit cu o moleculă de apă generând specii cu sarcină pozitivă.
Hidroliza decurge în interiorul celulei la concentraţii mult mai mici ale ionului clorură (3-20 mM) –şi deci la concentraţii mai mari de apă.

In interiorul celulei: [PtII(NH3)2Cl2] + H2O -> [ PtII(NH3)2Cl(H2O)]+ + Cl-
[PtII(NH3)2Cl(H2O)]+ + H2O -> [PtII(NH3)2(H2O)2]2+

Distribuţia celulară a cis platinului şi ţinlele intercelulare

Aşa cum este indicat în figura de mai sus, odată intrat în celulă cis platinul are mai multe ţinte potenţiale: ADN,ARN, enzimele care conţin sulf ca de exemplu metalotioneina sau glutationul; şi mitocondria.
Efectele ADN în mitocondrie nu sunt încă bine elucidate, dar este posibil ca efectele asupra ADN mitocondrial ale cis platinului să conducă la moartea celulară.
Interacţiunea cis platinului cu enzimele care conţin sulf este mai bine înţeles. Se consideră că aceste enzime sunt implicate în rezistenţa celulară la cis platin.
Efectele cis platinului asupra ARN şi ADN au fost studiate pe larg.
4.1. Interacţiile cis platinului cu ARN

Deşi cis platinul poate forma un compus coordinativ cu ARN, nu se consideră că această interacţie joacă un rol important în mecanismul de acţiune in organism al cis platinului din două motive.
Primul, o singură molecula de ARN afectată poate fi rapid înlocuită de una nou sintetizată; studiile au indicat că cis platinul nu afectează sinteza ARN (dar afectează sinteza ADN).
In al doilea rând, administrarea in vitro a cis platinului în doze letale unor celule tumorale a condus la concluzia că numai o mică fracţiune (1 până la 10%) din moleculele de ARN au fost afectate.

4.2. Interacţia cis platinului cu ADN

Cis platinul formează combinaţii coordinatice cu ADN în principal prin intermediul anumitor atomi de azot din perechile de bază ale ADN. Aceşti atomi de azot (în special atomul N7 a purinelor) sunt liberi să se coordineze cu cis platinul pentru că ei nu participă la formarea legăturilor de hidrogen cu alte baze ale moleculelor de ADN.

Perechile de baze ale ADN. Cis platinul se leagă la atomii N7 al bazelor purinice (guanina şi adenina).

Se pot forma multe tipuri de aducţi sau combinaţii complexe cis platin-ADN. Cele mai importante dintre acestea, par să fie cele în care 2 liganzi Cl ai cis platinului sunt înlocuiţi de atomi de azot purinici din baze adiacente ale aceleiaşi catene de ADN.
Bazele purinice implicate în mod normal în formarea acestor aducţi sunt guaninele. S-au evidenţiat însă şi aducţi care implica o moleculă de G şi una de A.

structura cisplatinului coordinat la o moleculă de dinuclotidă ce conţine două G. In mod normal, cele 2 G ar trebui să fie paralele.
Structura cisplatinului coordinat în interiorul unui duplex de ADN

Ţinând seama de geometria sa, trans-DDP nu poate forma aducţi 1,2 intracatenari. De aici reiese şi caracterul inactiv în eliminarea celulelor canceroase. Se consideră că tocmai formarea acestor coordinări 1,2 intracatenare sunt importante pentru activitatea anticanceroasă a cis platinului.
Am evidenţiat modul de legare al cis platinului la ADN să observăm acum cum acesta conduce la moartea celulară programată (apoptoză). Cercetătorii au observat că legarea cisplatinului la ADN afectează atât replicarea cât şi transcripţia ADN, precum şi mecanismele de repararea a ADN.
Au fost studiate efectele cis platinului cât şi ale trans-platinului asupra replicării ADN atât în vitro (folosind extracte celulare din organismul gazdă) cât şi in vivo (in organismul gazdă).
Studiile in vitro efectuate asupra celulelor procariote cât şi asupra eukariotelor au evidenţiat că atât cis platinul cât şi transplatinul acţionează asupra ADN polimerazei (enzimă implicată în procesul de replicare).
In mod particular, aducţii 1,2 intracatenari ai cisplatinului cu ADN au stopat funcţiile nu numai a ADN polimerazei ci a tuturor polimerazelor. In mod identic, studiile in vivo au evidenţiat că cis DDP cât şi transDDP inhibă replicarea în egală măsură- Alte studii au arătat însă că cis-DDP este un agent antitumoral efectiv, pe când trans-DDP nu. Aceste rezultate sugerează că replicarea ADN nu este singurul factor important pentru activitatea clinică a cis-DDP în distrugerea celulelor tumorale.
Efectele cis-DDP şi trans-DDP sunt mult mai greu de interpretat decât efectele asupra replicării. Oricum, cis-DDP nu pare să inhibe transcripţia, în acest fel conducând probabil către apoptoză.

4.3. Cis platinul şi repararea ADN

Activitatea citotoxică a cisplatinului poate proveni din imposibilitatea celulei de a repara moleculele de ADN afectate. Intr-adevăr studiile in vitro asupra extractelor celulare au evidenţiat că cei mai întâlniţi aducţi cisplatin-ADN (aducţii 1,2 intracatenari) nu sunt eliminaţi prin reparare. Acest proces ar trebui să aibă loc prin intermediul sistemului de reparare prin excizie.
Este oarecum periculos să tragem prea multe concluzii din aceste studii datorită faptului că în organism pot apare procese de reparare care nu sunt evidenţiate în studiile efectuate pe culturile celulare.

4.4. Interacţiunea proteinelor celulare cu Cisplatin-ADN

Cercetătorii au coordonat mai multe studii pentru a observa dacă activitatea citotoxică a cisplatinului poate rezulta dintr-o „cădere” a sistemului de reparare prin excizie.
In acest sistem de reparare, înainte ca porţiunea din catena de ADN defectă să fie excizată, este necesar ca aceasta trebuie să fie recunoscută de către celulă-
Celula detectează catena de ADN defectă prin acţiunea proteinelor de recunoaştere. Deci ca un prim pas în studierea sistemului de reparare prin excizie cercetătorii au urmărit evidenţierea proteinelor ataşate aducţilor cisplatin-ADN.
Există mai multe metode de diferenţiere a ADN legat de proteină sau a ADN liber. Cercetătorii au folosit aceste metode pentru a izola proteinele care se leagă tocmai de aceşti aducţi. Aceste proteine conţin toate o porţiune comună (care prezintă secvenţe de aminoacizi similare sau chiar identice) numită grup cu mobilitate crescută (HMG). Proteinele din această clasă se numesc proteine cu domeniu-HMG. Metodele de mai sus au arătat că aceste proteine leagă aducţii cisplatin-ADN in vitro.

Complexul ternar care conţine cisplatinul, ADN şi proteina HMG. Gruparea fenil care este constituent al proteinei HMG este inserat într-un gol creat de formarea complexului ADN platinat.

Determinările in vivo au evidenţiat că proteinele cu domenii HMG sunt importante pentru activitatea cis platinului. In absenţa genei care codifica pentru aceste proteine HMG celulele devin mai puţin sensibile la cis platin decât celulele posedă această genă însemnând că cis platinul este mai neeficace în uciderea acestor celule.
Aceste rezultate sugerează că proteinele HMG joacă un rol important în activitatea citotoxică.
Există două teorii care explică rolul proteinelor HMG in activitatea cisplatinului. Multe din aceste proteine sunt factori de transcripţie, deci ei sunt necesari pentru sinteza ARN din catena ADN.
O teorie spune că, dacă factorii de trancripţie ce conţin regiun HGM se leagă preferenţial la aducţii cisplatin-ADN, atunci aceştia pot dezordona întregul mecanism de transcripţie.
A doua teorie sugerează că proteinele HMG se leagă la aducţi- Aducţii nu mai pot fi recunoscuţi pentru reparare. In acest caz, repararea ADN ului este incetinită.
Deci, aductul cisplatinum-ADN este mai persistent decât ar fi în absenţa proteinelor HMG, iar repararea este mul încetinită.

Modelul inhibiţiei procesului de reparare al aducţilor cisplatinici în prezenţa proteinelor HMG:

Aceste procese interferă cu funcţiile celulare normale (printre ele replicarea şi transcripţia) şi devin cauza morţii celulare.
In afară de activitatea antitumorală, cis platinul a dovedit a fi un bunt agent antiviral. S-a presupus că virusurile sunt singurii agenşi care transformă celulele normale în celule tumorale, dar totodată s-a constatat că particulele virale sunt rareori regăsite în celulele tumorilor, ceea ce ar conduce la concluzia că transformarea are loc după infecţia virală prin imprimarea caracterului viral celulor normale.
Incercând o mutaţie la celulele mamiferelor, putem presupune că leziunile primare ale ADN provocate de complecşii platinici acţionează eliberând genomul viral. Aceasta duce la multiplicarea activă a particulelor virale care pot sau nu avea defecte.
Modificarea survine în sistemul imunologic care va fi stimulat să producă anticorpi împotriva celulelor tumorale.
S-ar putea ca prin eliminarea genomului viral şi a particulelor virale fără distrugerea celulelor care le-au conţinut celulele să revină la starea normală; aceste presupuneri sunt posibile dar insuficient studiate.

In prezent, direcţiile de cercetare urmăresc obţinerea de complecşi cu activitate anticancer performantă pe baza parametrilor fizici, chimici şi structurali.

Bibliografie

1. Marinescu Dana note de curs Master Enzimologie Aplicată Fac. Chimie UB 2002
2.Iordăchescu Dana Acizi Nucleici Editura UB 2001
3. Mihăescu Grigore Microbiologie generală şi virologie Editura UB 2000
4. Palamaru M.N, Iordan A. R., Cecal Alex. „Chimie bionaorganică şi metalele vieţii” Editura BIT 1997
5. Grecu I, Neamţu M, Enescu L „Implicaţii biologice şi medicale ale chimiei anorganice” Editura Junimea 1982
6. Străjescu Mihai, Teodor Felicia Elemente de chimie bioanorganică Editura Dacia 1979

Un caz aparte, iesit din comun, este cel al lui Nikola Tesla, care cu genialele sale inventii constituie un subiect adeseori neinteles sau chiar “uitat” al stiintei actuale. Totusi trebuie sa recunoastem ca unele dintre nenumaratele sale descoperiri sunt folosite pe scara larga in zilele noastre, dar altele au fost “pierdute” sau “uitate”.
Interesant este faptul ca, daca avem curiozitatea sa ne uitam intr-o enciclopedie tehnica cu pretentii universitare, in dreptul numelui sau vom gasi scrise doar cateva randuri, cand de fapt bobina Tesla – cea mai spectaculoasa inventie a sa, este prezentata ca un fel de “transformator”, fara a i se arata principiul de functionare sau uimitoarele sale posibilitati.
Genialul savant s-a nascut in 10 iunie 1856, in orasul Smiljan din provincia Lica (Serbia). A dus o viata fascinanta, fiind de trei ori declarat de catre medici bolnav fara scapare, dar si-a revenit de fiecare data, dand dovada de o uluitoare vitalitate, astfel ca prietenii relatau ca la varsta de 60 de ani era mai tanar ca niciodata. Inca de mic, Tesla a avut ceea ce in zilele noastre se cheama “perceptii extrasenzoriale”. Acestea constau in aparitia unor imagini adesea insotite de puternice strafulgerari de lumina, care perturbau vederea obiectelor reale si se amestecau astfel in gandurile si in actiunile sale. Erau imagini de lucruri si diferite scene pe care nu le vazuse niciodata si nici nu si le imaginase vreodata.

In plus, era aceea ca, atunci cand i se spunea un cuvant oarecare, imaginea obiectului desemnat de cuvantul respectiv aparea atat de vie in fata ochilor sai, incat uneori era incapabil sa discearna daca ceea ce vedea era tangibil sau nu. Astfel de imagini apareau spontan in campul sau vizual si persistau in ciuda eforturilor sale de a le alunga. Uneori ramaneau fixe in spatiu chiar daca le “strabatea” cu mana.
Urmarind sa controleze toate aceste aparitii stanjenitoare, Tesla si-a dezvoltat capacitatea de proiectie astrala, pana cand cea mai mare placere a sa devenise aceea de a realiza astfel de incursiuni, facandu-si noi prieteni, vazand locuri si tari necunoscute din lumi paralele. Tesla s-a preocupat in mod constant de aceste perceptii pana la varsta de 17 ani, cand a inceput sa se gandeasca in mod serios la unele inventii bazate pe informatii din lumile inefabile pe care le parcurgea.
Spre marea sa bucurie, a descoperit ca poate vizualiza mental ceea ce doreste, cu o foarte mare usurinta. Foarte interesant, nu avea nevoie de modele, de desene, sau de experimente.

Modul in care si-a realizat inventiile de-a lungul intregii sale vieti a fost urmatorul: pornind de la ideea respectiva, el o cristaliza in minte cu ajutorul imaginatiei sale creatoare. Dupa aceea facea tot felul de adaptari si imbunatatiri ale respectivului dispozitiv, il “punea in functiune” tot in minte si experimenta astfel pana cand totul functiona fara cusur. In final, realiza practic aparatul, care, in mod invariabil, functiona asa cum prevazuse el, iar experimentele decurgeau asa cum si le planificase.
Savantul, inzestrat cu perceptii extrasenzoriale, a reusit sa inventeze diferite motoare si generatoare electrice, sistem de transmitere a energiei electrice, sisteme de iluminare artificiala, dispozitive pentru controlul curentilor electrici de foarte inalta frecventa, unele dispozitive in domeniul radiotehnicii, diferite turbine etc.
De asemenea, a publicat articole despre rezultatele obtinute de el in domeniul studierii razelor X, despre oscilatorul Tesla, despre curentii de inalta frecventa, despre diferite aparate electrice, despre descarcarile electrice in tuburi vidate si despre telefotografie. Mai mult, unele articole expun opiniile sale cui privire la viitorul electricitatii si la unele probleme de mare interes pentru umanitate.

Astfel, N. Tesla ramane genial pentru posteritate prin bobina Tesla, cea mai importanta si cea mai spectaculoasa inventie a sa, dar care este, din pacate, cel mai bine pastrat secret al tehnicii tensiunilor inalte. Inventata in 1891, bobina Tesla este un transformator special, care se alimenteaza de la retea sau de la baterii si care ridica tensiunea pana la sute de mii de volti si chiar mai mult, obtinandu-se curent de inalta frecventa. Curiozitatea inventiei consta insa in faptul ca aici nu este vorba de o crestere a tensiunii pe seama scaderii amperajului cum se intampla la orice transformator banal, ci de un real castig de putere a carui cheie este rezonanta cu energiile subtile ale naturii.
Prin analogie cu un leagan, rezulta ca lungimea lanturilor leaganului determina frecventa cu care acesta va oscila. Deci leaganul, comparativ, este secundarul bobinei Tesla, iar cel care impinge leaganul este primarul acestei bobine. Daca, impingand leaganul, suntem in contratimp cu impulsul existent, si leaganul va oscila din ce in ce mai incet. Dar daca suntem sincronizati, impulsurile pe care le dam survenind exact la sfarsitul unui ciclu, acestea vor folosi din plin momentul oportun, astfel ca amplitudinea oscilatiilor leaganului va fi din ce in ce mai mare. Intr-o astfel de situatie se spune ca s-a stabilit rezonanta.
In cazul bobinei Tesla, secretul este sa aducem primarul intr-o stare in care impulsul ce provine de la el sa actioneze exact la momentul potrivit, astfel incat sa se stabileasca rezonanta. In astfel de conditii, oscilatiile pot fi facute sa atinga valori uluitoare. Deci, in cazul unei functionari ideale, primarul impulsioneaza secundarul la momentul oportun in fiecare ciclu. In aceasta ideala stare de rezonanta, castigul de putere este gigantic, iar bobina Tesla poate fi folosita pentru iluminatul artificial, pentru dezafectarea apei, ca transformator radio, ca transformator de energie electrica, precum si in domeniul comunicatiilor globale, in electroterapia cu curenti de inalta frecventa, pentru a genera razele X sau ca generator de ozon pentru dezinfectare.

Senzational este faptul ca N. Tesla a brevetat o multime de aparate electrice care nu sunt alimentate cu energie electrica prin fire, ceea ce ne face sa credem ca in momentul in care viziunea lui va fi implinita, nu vor mai fi necesari combustibili fosili si centrale atomoelectrice, iar energia electrica necesara oamenilor va putea fi obtinuta utilizandu-se generatoare bazate pe principiile sintetizate de Nikola Tesla.

Energia eoliană este energia vântului, o formă de energie regenerabilă. La început energia vântului era transformată în energie mecanică. Ea a fost folosită de la începuturile umanitătii ca mijloc de propulsie pe apă pentru diverse ambarcatiuni iar ceva mai târziu ca energie pentru morile de vânt. Morile de vânt au fost folosite începând cu sec al 7-lea î.Hr de persi pentru măcinarea grăuntelor. Morile de vânt europene, construite începând cu sec al 12-lea în Anglia si Franta, au fost folosite atăt pentru măcinarea de boabe cât si pentru tăierea bustenilor, măruntirea tutunului, confectionarea hârtiei, presarea semintelor de in pentru ulei si măcinarea de piatră pentru vopselele de pictat. Ele au evoluat ca putere de la 25-30 KW la început până la 1500 KW (anul 1988), devenind în acelasi timp si loc de depozitare a materialelor prelucrate. Morile de vânt americane pentru ferme erau ideale pentru pomparea de apă de la mare adâncime. Turbinele eoliene moderne transformă energia vântului în energie electrică producând între 50-60 KW (diametre de elice începând cu 1m)-2-3MW putere (diametre de 60-100m), cele mai multe generând între 500-1500 KW. Puterea vântului este folosită si în activităti recreative precum windsurfing-ul. La sfârsitul anului 2010, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de 194 400 MW. Toate turbinele de pe glob pot genera 430 Terawatioră/an, echivalentul a 2,5% din consumul mondial de energie. Industria vântului implică o circulatie a mărfurilor de 40 miliarde euro si lucrează în ea 670 000 persoane în întreaga lume.
Tările cu cea mai mare capacitate instalată în ferme eoliene sunt China, Statele Unite, Germania si Spania. La începutul anului 2011, ponderea energiei eoliene, în totalul consumului intern era de 24% în Danemarca, 14% în Spania si Portugalia, circa 10% în Irlanda si Germania, 5,3% la nivelul UE; procentul este de 3% în România la începutul anului 2012. La aceeasi dată în România existau peste o mie de turbine eoliene, jumătate dintre ele fiind în Dobrogea.

Morile de vânt persane
Morile de vânt persane aveau palete făcute din mănunchiuri de trestie, care se învârteau în jurul unei axe verticale si erau folosite la măcinarea grăuntelor. Ele au început să fie folosite de persi din secolul al VII-lea î.Hr
Morile de vânt medievale europene
Primele mori de vânt din Europa au fost construite în sec al 12-lea în nordul Frantei si în sudul Angliei, ele s-au răspândit apoi în Belgia, Germania si Danemarca. În Olanda ele au fost folosite pentru a drena (asana) zonele mlăstinoase pentru a le face locuibile de către Jan Leegwater si inginerii danezi care i-au urmat.
Morile de vânt europene erau folosite atât la măcinarea grăuntelor cât si la tăierea bustenilor, măruntirea tutunului, confectionarea hârtiei, presarea semintelor de in pentru ulei si măcinarea de piatră pentru vopselele de pictat.
Europenii au dezvoltat mori de vânt cu rotoare care se învârteau în jurul unor axe orizontale, spre deosebire de persi care mergeau pe principiul unor axe verticale.
Morile de vânt europene tipice aveau patru palete, unele aveau cinci si ocazional mai existau si cu sase. Treptat multe din aceste mori de vânt europene au ajuns să aibă două sau trei nivele interioare unde bunurile (grăuntele, vopseaua, tutunul) puteau fi stocate.
La început morile de vânt europene erau capabile de a produce 25-30 kW de putere mecanică dar la momentul de vârf al evolutiei lor, sfârsitul sec al 19-lea, ele au ajuns să producă aproximativ 1500 MW. Acest nivel nu a fost depăsit până în 1998
Morile de vânt americane pentru ferme
Morile de vânt americane pentru ferme se foloseau pentru pomparea de apă de la mare adâncime, fiind folosite în agricultura americană în vestul Statelor Unite.
Eficienta rotorului s-a dublat gratie îmbunătătirilor paletelor- acum din metal- realizate de inginerul american Thomas Perry, la sfârsitul anilor 1800. Omul de afaceri american La Verne Noyes a construit cea mai de succes moară de vânt pentru ferme, Aermotorul, gratie unor palete de metal foarte speciale. Aceasta s-a dovedit asa eficientă încât a revolutionat morile de vânt pentru ferme si se foloseste si în zilele noastre.
Morile de vânt americane au rămas memorabile prin siguranta si eficienta lor în capacitatea de a pompa apă de la mare adâncime. Totusi ele produc aproximativ o zecime din puterea unei turbine eoliene echivalente ca mărime. Astfel ele nu sunt potrivite pentru generarea de electricitate.

Morile de vânt pentru ferme au fost în vogă în prima parte a sec. al 20-lea. Mai mult de 1 milion de asemenea mori sunt încă în functiune în lume.
Între 1850- 1970 au fost construite peste 6 milioane în Statele Unite.
Turbinele eoliene moderne
Dorinta de electrificare a gospodăriilor de-a lungul Great Plains din anii 30 a impulsionat dezvoltarea de turbine eoliene battery-charging. Asa-numitele windchargers au premers turbinelor eoliene cu cu 2 sau trei palete actuale, folosite pentru furnizarea de electricitate pentru resedintele îndepărtate si pentru a asigura electricitate satelor din tările în curs de dezvoltare.
Criza petrolului din anii 1970 a fost un stimulent pentru preocupările de valorificare a energie eoliene ca o sursă verde, alternativă de electricitate. Turbinele de vânt uzuale moderne generează între 250-300KW putere, aproape de 10 ori mai mult ca turbinele traditionale europene de aceeasi mărime.
Aspecte tehnico-ecologice
Mărimea turbinelor eoliene
Turbinele eoliene pot fi împărtite arbitrar în trei clase: mici, medii si mari. Turbinele eoliene mici sunt capabile de generarea a 50-60 KW putere si folosesc rotoare cu diametru între 1-15 m. Se folosesc în principal în zone îndepărtate, unde există un necesar de energie electrică dar sursele traditionale de electricitate sunt scumpe sau nesigure.Unele mici turbine sunt asa compacte încât pot fi cărate în locatii îndepărtate pe spatele calului.
Cele mai multe dispozitive eoliene sunt turbinele de dimensiune medie. Acestea folosesc rotoare care au diametre între 15-60 m si au o capacitate între 50-1500 KW. Cele mai multe turbine comerciale generează o capacitate între 500KW-1500KW.
Turbinele eoliene mari au rotoare care măsoară diametre între 60-100 m si sunt capabile de a genera 2-3 MW putere. S-a dovedit în practică că aceste turbine mastodont sunt mai putin economice si mai putin sigure în raport cu cele de dimensiune medie. În 2010 cea mai mare fermă eoliană din lume era Roscoe Wind Farm in Texas, care producea 781 MW. Prin comparatie o uzină de cărbune generează în medie 550 MW. Turbinele eoliene mari produc până la 1,8 MW si pot avea o paletă de peste 40 m, ele fiind plasate pe turnuri de 80 m.
Unele turbine pot produce 5 MW, desi aceasta necesită o viteză a vântului de aproximativ 5,5 m/s, sau 20 de kilometri pe oră. Putine zone pe pământ au aceste viteze ale vântului, dar vânturi mai puternice se pot găsi la altitudini mai mari si în zone oceanice.
Siguranta energiei eoliene
Energia eoliană este o energie curată si regenerabilă dar este intermitentă, având variatii în timpul zilei si al anotimpului, si chiar de la un an la altul. turbinele eoliene operează cam cam 60% din an în regiunile mcu vânt. Prin comparatie, uzinele de cărbune operează la circa 75-85% din întreaga capacitate.
În cazurile în care turbinele eoliene sunt conectate la mari retele de electricitate, caracterul intermitent al energiei eoliene nu afectează consumatorii. Zilele fără vânt sunt compensate prin alte surse de energie cum ar fi uzinele de cărbune sau uzinele hidroelectrice care sunt conectate la retea.
Oamenii care locuiesc în locuri îndepărtate si care folosesc electricitatea de la turbinele eoliene utilizează adesea baterii sau generatoare de rezervă pentru asigurarea energiei în timpul perioadelor fără suficient vânt.
Cele mai multe turbine eoliene comerciale sunt offline (pentru întretinere sau reparatii) mai putin de 3 % din timp, fiind, asadar, la fel de sigure ca si uzinele conventionale de energie.
Turbinele eoliene au reputatia de a fi longevive. Multe turbine produc energie de la începutul anilor 80. Multe mori de vânt de fermă americane sunt folosite de generatii întregi. Unele mori de vânt traditionale europene ating venerabila vârstă de 300 de ani.
Fundamentul energiei eoliene moderne
Fermă eoliană de turbine de 5 MW, Estinnes, Belgia
Vânturile se formează deorece soarele nu încălzeste Pământul uniform, fapt care creează miscări de aer. Energia cinetică din vânt poate fi folosită pentru a roti niste turbine, care sunt capabile de a genera electricitate.
Cresterea ponderii energiei eoliene în lume
Energia eoliană este folosită extensiv în ziua de astăzi, si turbine noi de vânt se construiesc în toată lumea, energia eoliană fiind sursa de energie cu cea mai rapidă crestere în ultimii ani.În ultimii 10 ani, utilizarea energiei eoliene a consemnat un progres deosebit. Astfel, între 1995 – 2005, rata anuală de crestere a fost de cca 30%, conducând la o putere instalată totală nouă de 32.000 MW, adică dublu decât în domeniul energiei nucleare din aceeasi perioadă.
Majoritatea turbinelor produc energie peste 25 % din timp, acest procent crescând iarna, când vânturile sunt mai puternice.
Potentialul mondial al energiei eoliene
Cea mai mare parte din ferma eoliană de 619 MW San Gorgonio Pass Wind Farm, a patra cea mai mare fermă eoliană din Statele Unite, la capătul vestic al Coachella Valley, California
Se crede că potentialul tehnic mondial al energiei eoliene poate să asigure de cinci ori mai multă energie decât este consumată acum. Acest nivel de exploatare ar necesita 12,7 % din suprafata Pământului (excluzând oceanele) să fie acoperite de parcuri de turbine, presupunând că terenul ar fi acoperit cu 6 turbine mari de vânt pe kilometru pătrat. Aceste cifre nu iau în considerare îmbunătătirea randamentului turbinelor si a solutiilor tehnice utilizate
Top tări energie eoliană
Turbine eoliene lângă Copenhaga, Danemarca
China a ajuns lider mondial în ceea ce priveste capacitatea instalată în ferme eoliene, devansând Statele Unite, potrivit unui raport al Wind Energy Association (Asociatia Energiei Eoliene-nr) si citat de Reuters, la 11 iunie 2011. La această dată China a ajuns la circa 45.000 MW instalati în mori de vânt, după ce în 2010 a adăugat 18.900 MW. În SUA s-au adăugat doar 5.116 MW iar totalul a ajuns la 40.000 MW, de ajuns cât să furnizeze energie pentru 10 milioane de locuinte.În 2009 Statele Unite devansase Germania la productia de energie eoliană.În lume cele mai mari producătoare de energie eoliană sunt: China (44 7333MW), Statele Unite (40 180MW), Germania (27 215MW), Spania (20 776MW), India (13065 MW), Italia (5797MW), Franta (5560MW), Marea Britanie (5203MW), Canada (4008MW), Danemarca (3734MW).
Cea mai mare fermă eoliană din lume (2010) este The Roscoe Wind Complex, cu o capacitate de 781 MW, capabilă de a oferi electricitate pentru 230 000 gospodării. Ea are 627 turbine, a costat 1 miliard de dolari, constructia ei a început în 2007 si se întinde pe 100 000 acri de teren
Energia eoliană în Europa
Desi încă o sursă relativ minoră de energie electrică pentru majoritatea tărilor, productia energiei eoliene a crescut practic de cinci ori între 1999 si 2006, ajungându-se ca, în unele tări, ponderea energiei eoliene în consumul total de energie să fie semnificativ: Danemarca (23%), Spania (8%), Germania (6%).Ponderea energiei eoliene, în totalul consumului intern era, la începutul anului 2011, de 24% în Danemarca, 14% în Spania si Portugalia, circa 10% în Irlanda si Germania si 5,3% la nivelul UE, iar în România de numai 1,6%.
La nivelul Uniunii Europene, capacitatea totală de productie energetică a turbinelor eoliene era la finele anului 2010 de 84.074 MW. Potrivit datelor de la finele anului 2010 Germania are cea mai mare capacitate de productie de energie eoliană din UE, de 27.214 MW, urmată de Spania, cu 20.676 MW, iar apoi, la mare distantă, de Italia (5.797 MW) si Franta (5.660 MW).
În martie 2011, energia eoliană a devenit, pentru prima dată, tehnologia cu cea mai mare productie electrică din Spania, potrivit Retelei Electrice din Spania (REE), cu 21 % din totalul cererii de electricitate din Spania. Pe locurile următore: energia nucleară (19%), energia hidraulică (17,3%), ciclurile combinate (17,2%), termocentralele pe cărbune (12,9%) si energia solară (2,6%). Multumită aportului energiei eoline, s-a evitat importarea de hidrocarburi în valoare de 250 de milioane de euro si emisia de 1,7 milioane de tone de CO2, adică echivalentul plantării a 850.000 de copaci.
În anul 2011, pentru constructia unei capacităti de productie energetice eoliene de 1 MW, este necesară o investitie de 1,5 – 1,7 milioane de euro.
În prezent, parcul eolian Whitelee din Scotia este cel mai mare parc eolian terestru din Europa.

Energia eoliană în România
În sectorul eolian din România au investit CEZ (Cehia), ENEL (Italia), Energias de Portugal (Portugalia) si Iberdrola Renovables (Spania)
CEZ a instalat 115 turbine la Fântânele, 90 dintre ele fiind deja legate la reteaua natională de energie electrică. Eolienele au cca 100 m înăltime. Turbinele pentru parcul eolian construit de CEZ sunt livrate de către gigantul industrial american General Electric.
Energias de Portugal (Portugalia), al treilea cel mai mare investitor în energie eoliană la nivel mondial, a terminat constructia unui parc eolian de 69 MW la Cernavodă, în mai 2011. Energia poate alimenta 70 000 de gospodării si a costat 200 milioane de dolari. La această dată în Dobrogea sunt construite deja parcuri eoliene care însumează 600MW.
în 2009 erau instalati doar 14 MW. În 2010, în centralele eoliene erau instalati în total 462 MW. România a ajuns, în 2011, la 850 MW instalati în total în eolian (adică o putere mai mare decât cea a unui reactor nuclear de la Cernavodă). Un MW instalat costă 1,6 milioane de euro.
La începutul anului 2012, în Dobrogea există peste 500 de turbine eoliene. Cehii de la CEZ, portughezii de la EDP sau italienii de la Enel au investit în energie eoliană în Dobrogea.
În România, la începutul anului 2012, există peste 1000 de turbine eoliene care produc 3% din totalul de energie. Investitiile în eoliene au creat până acum 1000 de locuri de muncă.
Eolienele din România produc, în medie 150 – 200 de megawati-oră. Costul energie eoliene este de 170 de euro pe megawatt/oră, de aproape trei ori mai mult fată de energia produsă de hidrocentrale. Potrivit hărtii energiei “verzi”, potentialul României cuprinde 65% biomasă, 17% energie eoliană, 12% energie solară, 4% microhidrocentrale, 1% voltaic + 1% geotermal. În România, cu exceptia zonelor montane, unde conditiile meteorologice dificile fac groaie instalarea si întretinerea agregatelor eoliene, viteze egale sau superioare nivelului de 4 m/s se regăsesc în Podisul Central Moldovenesc si în Dobrogea. Litoralul prezintă si el potential energetic deoarece în această parte a tării viteza medie anuală a vântului întrece pragul de 4 m/s. În zona litoralului, pe termen scurt si mediu, potentialul energetic eolian amenajabil este de circa 2.000 MW, cu o cantitate medie de energie electrică de 4.500 GWh/an.
Pe baza evaluării si interpretării datelor înregistrate, în România se pot monta instalatii eoliene cu o capacitate de până la 14.000 MW, ceea ce înseamnă un aport de energie electrică de aproape 23 000 GWh/an. Potrivit unui studiu al Erste Group, potentialul eolian al tării, estimat la 14.000 de MW, este cel mai mare din sud-estul Europei si al doilea din Europa.
Transelectrica a avertizat că în sistemul national pot fi preluate turbine eoliene de maximum 4.000 de MW, în contextul în care a primit cereri de racord la retea pentru proiecte de peste 30.000 de MW, din care 8.000 de MW au deja contracte semnate.
Comparatii cu alte resurse energetice
Avantaje
În contextul actual, caracterizat de cresterea alarmantă a poluării cauzate de producerea energiei din arderea combustibililor fosili, devine din ce în ce mai importantă reducerea dependentei de acesti combustibili.
Energia eoliană s-a dovedit deja a fi o solutie foarte bună la problema energetică globală.[35] Utilizarea resurselor regenerabile se adresează nu numai producerii de energie, dar prin modul particular de generare reformulează si modelul de dezvoltare, prin descentralizarea surselor. Energia eoliană în special este printre formele de energie regenerabilă care se pretează aplicatiilor la scară redusă.
· Principalul avantaj al energiei eoliene este emisia zero de substante poluante si gaze cu efect de seră, datorită faptului că nu se ard combustibili.
· Nu se produc deseuri. Producerea de energie eoliană nu implică producerea nici unui fel de deseuri.
· Costuri reduse pe unitate de energie produsă. Costul energiei electrice produse în centralele eoliene moderne a scăzut substantial în ultimii ani, ajungând în S.U.A. să fie chiar mai mici decât în cazul energiei generate din combustibili, chiar dacă nu se iau în considerare externalitătile negative inerente utilizării combustibililor clasici.[36][37][38]
În 2004 pretul energiei eoliene ajunsese deja la o cincime fată de cel din anii 1980, iar previziunile sunt de continuare a scăderii acestora deoarece se pun în functiuni tot mai multe unităti eoliene cu putere instalată de mai multi megawati.
· Costuri reduse de scoatere din functiune. Spre deosebire de centralele nucleare, de exemplu, unde costurile de scoatere din functiune pot fi de câteva ori mai mari decât costurile centralei , în cazul generatoarelor eoliene, costurile de scoatere din functiune, la capătul perioadei normale de functionare, sunt minime, acestea putând fi integral reciclate.
Dezavantaje

Fermă de energie eoliană în Tarifa, Spania
Principalele dezavantaje sunt: resursa energetică relativ limitată, inconstanta datorată variatiei vitezei vântului si numărului redus de amplasamente posibile. Putine locuri pe Pământ oferă posibilitatea producerii a suficientă electricitate folosind energia vântului.La început, un important dezavantaj al productiei de energie eoliană a fost pretul destul de mare de producere a energiei si fiabilitatea relativ redusă a turbinelor. În ultimii 25 de ani, eficacitatea energetică s-a dublat, costul unui kWh produs scăzând de la 0,7 euro la circa 0,32 euro în prezent. Un alt dezavantaj este si “poluarea vizuală” – adică faptul că au o aparitie neplăcută – iar altul ar fi faptul că produc “poluare sonoră” (sunt prea gălăgioase). De asemenea, se afirmă că turbinele afectează mediul si ecosistemele din împrejurimi, omorând păsări si necesitând terenuri mari virane pentru instalarea lor.Argumente împotriva acestora sunt că turbinele moderne de vânt au o aparitie atractivă stilizată, că masinile omoară mai multe păsări pe an decât turbinele si că alte surse de energie, precum cărbunele, sunt cu mult mai dăunătoare pentru mediu, deoarece creează poluare si duc la efectul de seră
De asemenea, există un risc mare de distrugere în cazul furtunilor.

Energie eoliană

Puterea eoliană instalată si predictii pe 1997-2010, Sursa: World Wind Energy Association
Energia eoliană este o sursă de energie regenerabilă generată din puterea vântului. La sfârsitul anului 2006, capacitatea mondială a generatoarelor eoliene era de 73 904 MW, acestea producând ceva mai mult de 1 % din necesarul mondial de energie electrică.
Desi încă o sursă relativ minoră de energie electrică pentru majoritatea tărilor, productia energiei eoliene a crescut practic de cinci ori între 1999 si 2006, ajungându-se ca, în unele tări, ponderea energiei eoliene în consumul total de energie să fie semnificativ: Danemarca (23%), Spania (8%), Germania (6%).
Vânturile se formează deorece soarele nu încălzeste Pământul uniform, fapt care creează miscări de aer. Energia cinetică din vânt poate fi folosită pentru a roti niste turbine, care sunt capabile de a genera electricitate. Unele turbine pot produce 5MW, desi aceasta necesită o viteză a vântului de aproximativ 5.5m/s, sau 20km/h. Putine zone pe pământ au aceste viteze ale vântului, dar vânturi mai puternice se pot găsi la altitudini mai mari si în zone oceanice.
Energia eoliană este folosită extensiv în ziua de astăzi, si turbine noi de vânt se construiesc în toată lumea, energia eoliană fiind sursa de energie cu cea mai rapidă crestere în ultimii ani. Majoritatea turbinelor produc energie peste 25% din timp, acest procent crescând iarna, când vânturile sunt mai puternice.
Se crede că potentialul tehnic mondial al energiei eoliene poate să asigure de cinci ori mai multă energie decât este consumată acum. Acest nivel de exploatare ar necesita 12,7 % din suprafată Pământul (excluzând oceanele) să fie acoperite de parcuri de turbine, presupunând că terenul ar fi acoperit cu 6 turbine mari de vânt pe kilometru pătrat. Aceste cifre nu iau în considerare îmbunătătirea randamentului turbinelor si a solutiilor tehnice utilizate.
Avantaje
În contextul actual, caracterizat de cresterea alarmantă a poluării cauzate de producerea energiei din arderea combustibililor fosili, devine din ce în ce mai importantă reducerea dependentei de acesti combustibili.
Energia eoliană s-a dovedit deja a fi o solutie foarte bună la problema energetică globală. Utilizarea resurselor regenerabile se adresează nu numai producerii de energie, dar prin modul particular de generare reformulează si modelul de dezvoltare, prin descentralizarea surselor. Energia eoliană în special este printre formele de energie regenerabilă care se pretează aplicatiilor la scară redusă.
· Principalul avantaj al energiei eoliene este emisia zero de substante poluante si gaze cu efect de seră, datorită faptului că nu se ard combustibili.
· Nu se produc deseuri. Producerea de energie eoliană nu implică producerea nici unui fel de deseuri.
· Costuri reduse pe unitate de energie produsă. Costul energiei electrice produse în centralele eoliene moderne a scăzut substantial în ultimii ani, ajungând în S.U.A. să fie chiar mai mici decât în cazul energiei generate din combustibili, chiar dacă nu se iau în considerare externalitătile negative inerente utilizării combustibililor clasici.
În 2004 pretul energiei eoliene ajunsese deja la o cincime fată de cel din anii 1980, iar previziunile sunt de continuare a scăderii acestora deoarece se pun în functiuni tot mai multe unităti eoliene cu putere instalată de mai multi megawati.
· Costuri reduse de scoatere din functiune. Spre deosebire de centralele nucleare, de exemplu, unde costurile de scoatere din functiune pot fi de câteva ori mai mari decât costurile centralei}}, în cazul generatoarelor eoliene, costurile de scoatere din functiune, la capătul perioadei normale de functionare, sunt minime, acestea putând fi integral reciclate.
Dezavantaje
Principalele dezavantaje sunt resursa energetică relativ limitată, inconstanta datorită variatiei vitezei vântului si numărului redus de amplasamente posibile. Putine locuri pe Pământ oferă posibilitatea producerii a suficientă electricitate folosind energia vântului.
La început, un important dezavantaj al productiei de energie eoliană a fost pretul destul de mare de producere a energiei si fiabilitatea relativ redusă a turbinelor. În ultimii ani, însă, pretul de productie pe unitate de energie electrică a scăzut drastic, ajungând, prin îmbunătătirea parametrilor tehnici ai turbinelor, la cifre de ordinul 3-4 eurocenti pe kilowatt oră.
Un alt dezavantaj este si “poluarea vizuală” – adică, au o aparitie neplăcută – si de asemenea produc “poluare sonoră” (sunt prea gălăgioase). De asemenea, se afirmă că turbinele afectează mediul si ecosistemele din împrejurimi, omorând păsări si necesitând terenuri mari virane pentru instalarea lor. Argumente împotriva acestora sunt că turbinele moderne de vânt au o aparitie atractivă stilizată, că masinile omoară mai multe păsări pe an decât turbinele si că alte surse de energie, precum generarea de electricitate folosind cărbunele, sunt cu mult mai dăunătoare pentru mediu, deoarece creează poluare si duc la efectul de seră.
Un alt dezavantaj este riscul mare de distrugere în cazul furtunilor, dacă viteza vântului depăseste limitele admise la proiectare. Oricât de mare ar fi limita admisă, întotdeauna există posibilitatea ca ea să fie depăsită.

Interferenta este fenomenul de suprapunere a doua sau mai multe unde coerente intr-o anumita zona din spatiu ducand la obtinerea unui tablou stationar de maxime si minime de interferenta.

Deosebiri intre interferenta undelor mecanice si cea a luminii
Interferenta undelor electromagnetice din domeniul vizibil, ca si in cazul undelor mecanice, consta in suprapunerea a doua sau mai multe unde intr-o zona spatiala.
Insa in cazul undelor mecanice, rezultatul interferentei se apreciaza in functie de amplitudinea undei rezultante in acel punct, iar in cazul luminii, rezultatul interferentei se apreciaza dupa intensitatea luminoasa in punctul respectiv.

Pentru a obtine un fenomen de interferenta stationara, undele trebuie sa aiba aceeasi frecventa si sa fie coerente, adica sa aiba o diferenta de faza constanta.

Undele coerente sunt undele între care exista relatii constante în timp ( diferenta de fază, amplitudinea), iar fenomenul de interferenta se poate observa tot timpul.
De gradul de coerenta al undelor care interfera depinde stationaritatea si contrastul tabloului de interferenta.

Metode de obtinere a undelor coerente existente
Obtinerea undelor coerente pentru realizarea interferentei se face separand din fluxul luminos emis de o sursa monocromatica douafascicule de lumina care ulterior se suprapun din nou in zona de interferenta. In acest scop se utilizeaza numeroase dispozitive, care se încadreaza în doua metode:
- metoda divizarii frontului de unda ( exemplu: dispozitivul lui Young);
- metoda divizarii amplitudinii (exemplu: lama cu fete plan paralele)

Metode de obtinere a undelor coerente cunoscute
Unul din procedeele de obtinere a undelor coerente este cel prin care radiatia emisa de un izvor punctiform este divizata in doua parti, iar cele doua parti se intalnesc din nou intr-un punct. In acest caz undele care interfera provin din aceeasi unda initiala. Acesta este procedeul de obtinere a undelor, prin divizarea frontului de unda.
Izvoarele coerente prin divizarea frontului de unda se pot realiza in optica prin:
a) formarea a doua imagini ale aceluiasi izvor luminos;
b) intrebuintarea izvorului si a unei imagini a sa;
In acest scop se concep si se folosesc diferite dispozitive experimentale.Doua dintre cele mai reprezentative dispozitive de acest tip sunt: oglinzile Fresnel si bilentilele Billet.
Figurile de interferenta obtinute astfel sunt foarte fine numai daca izvoarele sunt punctiforme, franjele de interferenta fiind nelocalizate.
Un fascicul de lumina poate fi, de asemenea, divizat cu una sau mai multe suprafete reflectatoare, de pe care o parte de lumina se reflecta, iar alta parte se transmite cu intensitatile corespunzatoare.
Cum intensitatea luminii este o masura a patratului amplitudinii spunem ca undele coerente se obtin, in acest caz, prin divizarea amplitudinii.
Aceste unde se pot obtine si de la izvoare mai intinse, iar efectele de interferenta pot fi chiar mai intense, decat in cazul undelor coerente, obtinute prin divizarea frontului de unda. De altfel, in practica se folosesc izvoare mai mult sau mai putin intinse.

Factori care influenteaza figura de interferenta
In anumite puncte din spatiu se vor forma zone cu aceeasi valoare a intensitatii rezultante numite franje de interferenta. Franjele pot fi de minim sau de maxim, în functie de valoarea amplitudinii rezultante. Alti factori de care depinde figura de interferenta sunt:
§ lungimea de unda (culoarea) a sursei de lumina
§ intensitatea luminoasa a sursei de lumina
§ distanta intre fante (in cazul disp. Young)
§ distanta intre fante si ecran (in cazul disp. Young)
§ distanta intre fante si sursa (in cazul disp. Young)

Interfranja – franjele de interferenta
Interfranja reprezinta distanta intre doua benzi luminoase, respectiv doua benzi intunecoase.
Franja de interferenta reprezinta curba care uneste punctele de maxim, respectiv punctele de minim.
Se deosebesc doua feluri de franje (nelocalizate si localizate).
In cazul franjelor nelocalizate, se obtine o dedublare a unuia si aceluias izvor(sursa) sau utilizarea unui izvor impreuna cu o imagine a sa.
Se pot obtine fraje de interferenta localizate, fie la infinit (ex. franjele Haidinger, care sunt inele de inalta tensiune), fie pe o placa (in cazul lamei cu fete plan paralele). Forma franjelor poate fi de inele (ex. inelele lui Newton) sau de linii paralele.